Președintele Statelor Unite a scris pe rețeaua sa socială, Truth Social, că “orice țară care face afaceri cu Iranul va plăti un tarif de 25% pentru toate afacerile cu Statele Unite”. Trump a spus că tariful are efect imediat.
Reuters pune în vedere că țara din Orientul Mijlociu, care este membră a grupului producătorilor de petrol (OPEC) este deja supusă unui regim extins de sancțiuni din partea Statelor Unite. Iran exportă o mare parte a cantităților de petrol în China, iar Turcia, Irak, Emiratele Arabe Unite sau India se numără printre partenerii săi comerciali de top.
Agenția de presă arată că nu există niciun anunț pe site-ul Casei Albe cu referire la afirmațiile președintelui, nici informații despre autoritatea legală de care se folosește Trump pentru a impune tarifele. De altfel, instituția nici nu a oferit un punct de vedere. Întrucât președintele nu a clarificat la ce se referă prin “afaceri cu Iranul”, rămâne neclar dacă tariful vizează doar mărfurile sau și serviciile, dar și care sunt țările vizate.
Poziția lui Trump a fost criticată de Ambasada Chinei la Washington, care a răspuns că guvernul chinez “va lua toate măsurile necesare pentru a-și proteja interesele”. A mai transmis că “războaiele comerciale și cele tarifare nu au câștigători, iar prin constrângere și presiune nu pot fi rezolvate probleme”.
Luni, președintele american a declarat că Iranul este dispus să negocieze, fără a preciza la cine se referă. Ministrul iranian de Externe a răspuns că este menținut deschis un canal de comunicare cu Washingtonul, dar că guvernul este “pregătit și pentru război”. Între timp, Administrația Trump analizează un posibil răspuns la situația din țara asiatică, unde de peste două săptămâni au loc proteste împotriva regimului. Grupul pentru drepturile omului HRANA, cu sediul în SUA, a confirmat decesul a 510 protestatari și a 89 de membri ai forțelor de securitate.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a anunțat, luni seară, că administrația americană are pe masă toate opțiunile, iar “atacurile aeriene asupra Iranului reprezintă una dintre multiplele variante”. Ea a adăugat că “diplomația este întotdeauna prima opțiune pentru președinte. Ceea ce auziți public de la regimul iranian este destul de diferit de mesajele pe care le primim în privat. Cred că președintele are interesul să exploreze aceste mesaje”.
Potrivit CBS News, care citează două surse, echipa de securitate de la Casa Albă este așteptată să aibă o ședință, astăzi, pentru a discuta opțiunile. Nu este clar dacă Trump însuși va participa.
Între timp, Franța și-a evacuat personalul diplomatic neesențial de la ambasada din Teheran, ca urmare a deteriorării situației de securitate, a scris agenția AFP, citând două persoane familiarizate cu subiectul. Conform declarațiilor, personalul a părăsit țara în două valuri, duminică și luni.
Surse: Reuters, BBC, France 24

